STRATEGII DE PREVENIRE A CRIMINALITATII

Peste tot in lume, statisticile oficiale arată creşteri importante ale criminalităţii dar si eforturi din ce in ce mai mari pentru a-i face faţă atat la nivel de stat cat mai ales la nivel comunitar. Deşi serviciile de poliţie răman in continuare esenţiale pentru combaterea şi prevenirea criminalităţii, cetăţenii şi comunităţile devin din ce in ce mai vizibile in domeniul ordinii sociale şi al creşterii calităţii vieţii. Traversăm o perioadă in care, la marile flageluri sociale cunoscute - corupţia, sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crima organzată, degradarea mediului urban precum şi factori subtili ca abuzurile, discriminările, absenţa controlului, promovarea violenţei prin mass-media. Toţi aceşti factori se conjugă,cu cei particulari unei ţări sau unei regiuni amplificand vulnerabilitatea socială şi costurile criminalităţii. Grupurile care suferă cel mai mult din cauza unei rate inalte a criminalităţii, răman mereu aceleaşi: tinerii, varstnicii, femeile, persoanele singure, cei care trăiesc in cartiere marginalizate. Deşi riscurile imediate par urgente, ameliorări de durată apar doar cand sunt abordaţi factorii indirecţi: sărăcia, incultura, şomajul, lipsa perspectivei, etc.

In acest context e nevoie să se realizeze o strategie naţională de prevenire a criminalităţii centrată pe dezvoltarea socială, in care puterile publice să aibă rolul principal in coordonarea programelor la nivel naţional, judeţean şi local. Iată cateva obiective in acest sens:

1. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitive asupra cauzelor infracţiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea. In ultimii ani, două modalităţi sunt cele mai utilizate in lume: prima este prevenirea socială, care, apeland la educaţie, prin intermediul instituţiilor şi specialiştilor, impiedică evoluţia indivizilor spre inadaptare şi antisocialitate. A doua, este prevenirea situaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi bunurilor cu ajutorul poliţiştilor şi experţilor in domeniu care stabilesc măsuri eficace in teren, instruiesc cetăţenii, instalează dispozitive.

2. Sentimentul de securitate personală este condiţia de bază a calităţii vieţii şi este cel mai mult alterat de criminalitate. Deseori, presa de senzatie joacă un rol important in percepţia pericolelor de către cetăţeni.

3.Prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acţionează asupra tinerilor inadaptaţi in contextele sociale in care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier, localitate. In acest sens, acţiunile preventive au o dublă orientare: pe de o parte, spre factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei şi a familiei sale şi, pe de altă parte, spre comunitatea in care trăiesc aceştia. In mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă programe de ameliorare precoce a

competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale, de creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei, de imbogăţire a mediului educativ in care trăiesc minorii (pre) delincvenţi. A te purta civilizat, a nu ţipa, a-ţi controla violenţa, a respecta regulile, a-ţi impune să fii bun cu cei din jur, a-ţi oferi ajutorul, a face faţă fricii, a-i preţui pe cei apropiaţi, nu sunt achiziţii atat de facile pe cat par la prima vedere.

Cu cat vulnerabilitatea socială a copiilor şi părinţilor este mai mare, cu atat riscul apariţiei şi menţinerii conduitelor antisociale este mai amplu. Cand eşti convins că nu ai valoare şi nici viitor, conduita morală devine un lux inutil.

4. Problematica actuală a prevenirii criminalităţii este complexă şi impune clarificări teoretice, investigaţii de teren şi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică din ţară şi străinătate.

Probleme ce ar trebui abordate in cuprinsul proiectului de strategie naţională de prevenire: tendinţele criminalităţii in timp şi spaţiu, cauzele acesteia, sursele vulnerabilităţii sociale, crearea unei culturi adecvate ideii de prevenire, sursele tradiţionale ale ordinii sociale, limitele sistemului

penitenciar, domeniile şi principiile care fundamentează acţiunile şi programele de prevenire, necesitatea acţiunilor proactive.

5. Conducerea şi coordonarea activităţilor de prevenire trebuie desfăşurată la două nivele: la nivel naţional prin : conferinţa primarilor privind prevenirea, conferinţa comitetelor de părinţi din sistemul şcolar etc., iar la nivel local :  comitete de cetăţeni, comitete de intreprindere, parteneriate. Nu trebuie să ne temem de multiplicarea serviciilor de prevenire deoarece acest lucru poate duce la inovaţie şi competitie constructivă, dar in acest caz este nevoie de o coordonare flexibilă.

6. Intreaga strategie naţională de prevenire are in centrul său o diversitate de programe pentru copii şi familie, pentru şcoli şi comunităţi, pentru victime, pentru minorităţi şi imigranţi, pentru deţinuţi, etc., dar şi programe specializate in domeniul toxicomaniei, corupţiei, crimei organizate, mediului natural şi construit, etc. Programele preventive, de orice natură ar fi ele, implică intotdeauna o mare parte de negocieri cu toate părţile interesate.

7. Un capitol aparte ar trebui consacrat instituţiilor şi organizaţiilor implicate direct in prevenirea criminalităţii: ministere, organizaţii non-guvernamentale, intreprinderi, persoane particulare benevole. De asemenea, este necesar să fie abordate sursele dificultăţilor pentru activităţile de prevenire (cele care provin din partea indivizilor, cele care derivă din varietatea infracţiunilor, cele care ţin de costurile programelor).

8. De obicei populaţia localizeaza cauzele criminalitatii in alcool, droguri, şomaj, influenţa prietenilor sau in violenţa promovată prin presă. Soluţiile de reducere a stării infracţionale sunt considerate diminuarea sărăciei, ameliorarea prevenirii, creşterea severităţii sentinţelor şi a numărului de poliţişti. Deşi identificarea şi prevenirea riscurilor are deseori o conotaţie politică, ministerele şi asociaţiile societăţii civile ar trebui să aibă o largă autonomie pentru a duce lucrurile la bun sfarşit.

9. „Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci ea solicită efortul tuturor. Dincolo de recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi... O societate unde se reînnoadă comunicarea, unde constrângerile rămân suple, unde omul este luat constant în consideraţie, va refuza violenţa. Refuzând această sfidare, se va naşte o lume nu fără violenţă, dar mai liniştită”(Răspuns violenţei, tomul 1,Presses Pocket, Paris, 1977). Ea se adresează unor ample categorii de oameni, nebănuite la prima vedere: corpului profesoral din toate categoriile de şcoli, arhitecţilor care trebuie să proiecteze imobile/spaţii de locuit uşor de supravegheat şi care să incurajeze viaţa comunitară, persoanelor care pot deveni victime atrăgătoare pentru delincvenţi, martorilor intamplători care asistă la scene conflictuale, familiilor tinere care au

dificultăţi, poliţiştilor al căror rol pacifist devine din ce in ce mai amplu , personalului din penitenciare şi tuturor deţinuţilor, portarilor şi chelnerilor din baruri, discoteci şi restaurante, responsabililor cu iluminatul străzilor...

10. Activitatea de prevenire a criminalităţii nu va fi eficientă in orice condiţii: in primul rand este nevoie de o legislaţie adecvată, de statistici uniforme, de o reflectare obiectivă in mass-media, de evaluarea corectă a nevoilor locale, de implicare a cetăţenilor şi a sectorului privat. In toate acestea, Ministerul Justiţiei are un roj major de jucat.

11. Diversele soluţii avute in vedere pentru prevenirea criminalităţii, pun in balanţă problema drepturilor omului, a libertăţilor şi responsabilităţilor individuale cu necesitatea de a proteja populaţia in general, şi mai ales, grupurile cele mai expuse, pe primul plan fiind minorii; pentru aceasta este nevoie de reglementări juridice riguroase şi o prezentare clară a principiilor care conduc acţiunile prioritare. Soluţiile pentru prevenirea delincvenţei trebuie concepute intr-un context cu dificultăţi pe termen lung in care specialiştii intervin in baza unor diagnostice fundamentate ştiinţific.

12. In general, publicul larg crede că statul trebuie să reducă pericolele şi să vegheze la securitatea comunităţilor, mai ales cand sunt expuse la riscuri puţin evidente sau care nu depind de voinţa lor. De aceea, atunci cand este abordată prevenirea criminalităţii, este necesar un climat de incredere intre reprezentanţii statului, experţi, public şi presă. In acest sens, guvernul trebuie să ierarhizeze şi să obţină consensul şi legitimitatea pentru acţiunile sale indreptate spre combaterea principalelor riscuri care pot genera criminalitate.