DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE CONDAMNAŢILOR
03.04.2014 A.M.B.
Capitolul I: Consideraţii introductive privind sistemul
penitenciar din România
Normele ce
reglementează, în modul cel mai direct, raporturile juridice de drept
execuţional penal sunt prevăzute în Legea privind executarea pedepselor şi
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – Legea nr. 254
/2013 si în Legea privind executarea pedepselor, a măsurilor educativeşi a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciareîn cursul
procesului penal – Legea 253/2013 -
ce au fost elaborate imediat după apariţia Noului Codului penal şi a Noului Cod de Procedură Penală şi ca
urmare a apariţiei pe plan european a Regulilor penitenciare europene nr. 2006/2,
din 11 ianuarie acelaşi an, fiind necesară modificarea Legii nr. 294/2004,
care era prima lege de executare a pedepselor de după Revoluţia din 1989.
În limbajul obişnuit, pedeapsa închisorii se confundă cu
pedepsele privative de libertate. Pedeapsa privativă de libertate, în
conformitate cu prevederile Codului penal, are două variante şi ambele sunt
pedepse principale. Este vorba de detenţiunea
pe viaţă aplicabilă pentru infracţiunile cele mai grave şi închisoarea de la 15 zile la 30 de ani
aplicabilă pentru celelalte infracţiuni. Conform art. 60 NCP, pedeapsa
închisorii mai poate fi aplicată în cazul condamnatului care se sustrage cu
rea-credinţă de la executarea amenzii, când instanţa poate înlocui această
pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea
săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care nu a fost achitată.
Sistemul penitenciar face referire la un cumul de
aşezăminte ce aparţin Ministerului Justiţiei şi Ministerul de Interne, acesta
este format din: penitenciare, centre de arestare preventivă, centre de
reţinere şi arestare preventivă şi secţii speciale de arestare preventivă.
Administraţia penitenciară centrală este reprezentată de
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, subordonată Ministerului Justiţiei,
instituţie cu personalitate juridică (ordonator principal de credite),
finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare.
Capitolul II: Drepturile condamnaţilor
Din perspectiva Consiliului Europei, începând cu anii ‘90,
reforma sistemului penitenciar din România s-a pus cu deosebită tărie. Nu a
fost vorba de alegerea drumului, ci de paşii practici pe care trebuiau să-i
facă, pe un drum cunoscut deja, şi de felul cum trebuiau să treacă peste
obstacole şi neajunsuri. Era vorba de o totalitate a relaţiilor specifice pe
baza cărora trebuia constituit sistemul, de un plan de activitate în care erau
fixate etapele propuse pentru transformarea sistemului vechi. Precumpănirea
drepturilor şi obligaţiilor deţinuţilor, a intereselor legale între ele, nu
exclude exprimarea opiniilor privind interpretarea acestora fie în abstract,
fie în legatură cu acte concrete. Atât sprijinul cât şi contraponderea ce echilibrează
disciplina sau neutralizează indisciplina deţinuţilor, neîncadrarea lor în
programul ordonat, alteori acţiunile distructive care le întreprind nu
reprezintă altceva decât interpretarea acestor fapte în sensul individualizării
întregii proceduri.
Ceea ce avem de arătat ca prim punct de vedere este
faptul că teama de neînfrânt a fiecărui deţinut este problema regimului de
deţinere, a severităţii lui. Fără a înţelege acest lucru, nici vorbă nu poate
fi de consiliere psihologică. Dar înşiruirea drepturilor deţinuţilor în lege nu
înseamnă numai sprijinirea revendicărilor ridicate de unii dintre ei, ci şi exerciţiul
de sine stătător pe durata condamnării. Supravegherea acordării drepturilor mai
înseamnă şi posibilitatea uzufructului acestora în totalitate şi deplină
libertate împotriva dictaturii unor grupuri de condamnaţi. Fireşte,
supravegherea continuă şi permanentă pentru a face posibilă în totală siguranţă
de sine exercitarea drepturilor cuvenite prin lege se încadrează în procedura
anchetei administrative. Iată o primă categorie de limite.
În conformitate cu prevederile legale, condamnaţilor care
dau dovadă de o conduită foarte bună, de receptivitate la acţiunile şi
programele educative şi de reinserţie socială li se acordă anumite facilităţi,
care vin să stimuleze comportamentele pozitive, să fie prin puterea exemplului
atractive şi pentru alţi condamnaţi. Astfel, condamnaţii pot beneficia de:
vizite fără dispozitive de separare între condamnat şi vizitatori; acordarea de
recompense, cum sunt cele prevăzute în art. 98 din Legea 254/2013; ş.a.
Drepturile
persoanelor condamnate se exercită potrivit Constituţiei şi legislaţiei în
vigoare. Orice îngrădire a acestora se poate face tot în contextul acestor acte
normative. Asigurarea
respectării drepturilor persoanelor condamnate se face de către judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Această îmbinare de interese se
răsfrânge asupra scopului pedepsei şi asupra muncii educative. Împotriva acestor
măsuri se poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor. Este un mod de a-l investi pe judecător în exercitarea controlului
asupra unui act al administraţiei penitenciare. Faptul acesta angajează o
relaţie tranzitivă prin art. 9 din lege.
Acţiunea care duce la acestă posibilitate are un caracter
jurisdicţional. De unde se trage concluzia că, în cadrul penitenciarului,
judecătorul delegat este un organ de jurisdicţie. ( art. 9 alin.(3) )
Uneori
organizaţiile neguvernamentale motivează cauza pentru care solicită acceptul de
a vizita un penitenciar sau altul, alteori motivaţiile lor nu preconizează
principiul integrant al muncii educative desfăşurate. Pe linia acestei
planificări de moment, organizaţiile neguvernamentale evită orice comentariu pe
speţe, social şi juridic la problema criminalităţii. Părerea lor schioapătă în
legătură cu acea comparaţie care birocratizează, minimalizează şi ucide lupta
împotriva criminalităţii: prezumţia de nevinovăţie. Pe fond, această zarvă nu
este decât expresia susceptibilă de egalizare intelectuală a pericolului social
şi a stării de vinovăţie prin aşternutul unui strat de ignoranţă sub forma
anti-impresionistă: după cum se ştie, infractorii comit infracţiuni; prin lege,
cetăţenii trebuie să-şi asigure apărarea împotriva infractorilor.
Cei care
conduc astfel de ONG-uri trebuie să aibă iniţiativa şi speranţa de a înţelege
prin facultăţile superioare (inteligenţă, voinţă) şi sentimentul care
transformă senzaţiile în reprezentări, idei şi determinări spre acte după
tipicul şi spiritul legii, după formalităţile de regim penitenciar. Astfel,
comentând într-un fel pe lângă lege, accentuând caracterul particular al
dificultăţilor inerente într-o închisoare, bunul renume al organizaţiei
neguvernamentale şi mişcarea ei vor fi ciobite. Pentru următoarele momente ale
vizitei, organizaţia neguvernamentală nu este competentă să examineze sau să
comenteze legalitatea unor măsuri luate de directorul penitenciarului, ci
duioşia lor trebuie să treacă mai întâi, ca o condiţie de înţelegere, printre
robustele coloane ale Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale
Legii pentru executarea pedepselor.
În penitenciare se pot efectua vizite de către
reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în
domeniul protecţiei drepturilor omului, dacă au obţinut aprobarea directorului
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Întrevederile au loc
asigurându-se confidenţialitatea lor, dar sub supraveghere vizuală.
Principalele
drepturi asigurate deţinuţilor sunt următoarele:
-
dreptul
deţinutului de a înştinţa familia sau anumite alte persoane despre situaţia în
care se află;
-
dreptul
la echipament şi cazarmament;
-
dreptul
la hrană;
-
dreptul
la odihnă şi plimbare;
Articolul 67
din Legea 254/2013 prevede că „ Fiecărei persoane condamnate i se asigură
zilnic plimbarea în aer liber timp de minim o oră, în funcţie de regimul de
executare a pedepsei privative de libertate.”
1. Dreptul
la informaţie. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor
religioase.
În exercitarea
acestor drepturi, prevăzute de art. 58 şi art. 59 din Legea nr. 254/2013,
condamnaţii pot audia zilnic emisiunile radio, urmări programele de
televiziune, pot să aibă acces la publicaţiile şi reviste, literatură
beletristică şi de specialitate. Ca urmare a modernizărilor care au loc în
penitenciare se pot monta televizoare în camere cu efective mai mari sau în
cluburi, unde condamnaţii, pe baza programului zilnic, pot viziona ştiri,
filme, emisiuni sportive şi de divertisment.
Condamnaţii
pot participa liber la servicii şi întruniri religioase, pot consulta liber
reviste, cărţi cu caracter religios. De asemenea, în penitenciar, ei pot deţine
materiale de cult. Acest drept mai presupune înlăturarea oricărei îngrădiri sau
discriminări pe teme de opinii, convingeri, credinţe religioase.
În
conformitate cu prevederile Regulilor penitenciare europene şi în conformitate
cu structura după credinţă a condamnaţilor (peste 80% ortodocşi),
Administaţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei au semnat în
anul 1993 un „Protocol de asistenţă religioasă” cu Patriarhia Ortodoxă
Română, prin care s-au pus bazele înfinţării în penitenciare de posturi de
preot-capelan, asigurate cu personalul necesar şi cu o bază materială constând
din obiecte de cult şi capele sau biserici.
Deoarece între
cultele religioase există dispute şi dorinţe de a atrage cât mai mulţi adepţi,
s-a aprobat o conduită comună prin care penitenciarul nu trebuie să devină
locul pentru prozelitism, disputele să nu constituie obiect al programelor
religioase, ci orientarea acţiunilor să se direcţioneze spre teme fundamentale
comune acceptate de toate cultele, precum şi cultivarea valorilor morale şi
etice superioare.
2. Dreptul
la consultarea documentelor cu caracter personal
Interesul
condamnaţilor şi a familiilor acestora cu privire la actele din cuprinsul
dosarului vin din nevoia de cunoaştere a evoluţiei sitauţiei acesteia, situaţie
de fapt şi de drept care poate influenţa viaţa acestuia, astefel: sitauţia
juridică (introducerea în dosar a mandatelor de executare a pedepselor, în
cazul în care sunt mai multe astfel de acte, realizarea contopirilor de
mandate, modificărilor datelor din situaţia juridică – nerecidivist, recidivist
cu antecedente penale, aplicarea unei graţieri, amnistii, intervenţia unui
proces la altă instanţă ori un proces la instanţele din străinătate, întreruperea
executării pedepsei pe un timp limitat, suspendarea executării pedepsei),
liberarea (la termen, condiţionată, amânarea liberării), transferarea,
sancţionarea ori recompensarea, acordarea de facilităţi ori responsabilităţi,
documentarea cu privirea la zilele câştigate ca urmare a muncii prestate,
cuantumul sumelor consemnate pe numele condamnatului (din plata muncii, banii
primiţi de la familie sau din alte surse, sumele expediate de penitenciar
familiei sau victimei infracţiunii, plata unor daune cauzate din vina
condamnatului, consemnarea sumelor cheltuite prin cumpărarea de bunuri),
verificarea situaţiei medicale (consemnarea tratamentelor, a medicamentelor de
la penitenciar, de la familie, transferul de la spitale, internările în
infirmerie, intervenţiile stomatologice, diferite intervenţii chirurgicale,
vaccinările periodice, alterarea stării de sănătate care nu ar permite
continuarea executării pedepselor), obţinerea de certificate de calitate, de
diplome de studii ori de terminare a cursurilor diferitelor şcoli.
Administraţia
penitenciarelor este obligată să asigure, în locuri accesibile din penitenciar,
în limba română sau în limba pe care o înţeleg, liberul acces la informaţiile
de interes public, conform dispoziţiilor legale clin Codul penal şi de
procedură penală, ale Legii de executarea pedepselor, ale Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările şi
completările ulterioare.
Dacă cei
interesaţi au deficienţe de comunicare, conducerea penitenciarului va
identifica acele modalităţi care permit înţelegerea acestora. Toate măsurile
luate în sensul celor de mai sus se vor consemna într-un proces-verbal.
3. Dreptul
de petiţionare şi dreptul la corespondenţă
Aceste
drepturi sunt prevăzute de art. 63 din
Legea nr. 254/2013 şi constau în posibilitatea pe care o are condamnatul de a
se adresa neîngrădit oricărei instituţii – organe de stat, instanţe
judecătoreşti, organe ale parchetului, mass-media, organizaţii care apără
drepturile omului sau care pot sprijini acţiunile de reinserţie socială,
culturală, religioasă, sportivă.
Legea prevede
că aceste drepturi sunt garantate. În înţelesul termenului de petiţie, se
include orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, organelor
judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale.
Statul, prin
conducerea penitenciarelor, garantează acest drept persoanelor condamnate.
Petiţiile şi răspunsul la acestea au caracter confidenţial şi nu pot fi
deschise sau reţinute.
În ceea ce
priveşte cheltuielile ocazionate de exercitatea dreptului de petiţionare şi a
dreptului de corespondenţă, acestea sunt suportate de către pesoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care aceste peroane
nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea
dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare,
instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată
şi recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului de corespondenţă
cu familia şi cu apărătorul sunt suportate de către administraţia
penitenciarelor.
Corespondenţa
poate fi deschisă în prezenţa persoanei destinatare, fără a fi citită, pentru a
se evita introducerea prin intermediul ei a drogurilor, substanţelor toxice,
explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă.
Corespondenţa poate
fi deschisă şi reţinută atunci când există indicii temeinice cu privire la
comiterea unei fapte penale sau infracţiuni. Persoana aflată în executarea
pedepsei privativă de libertate este înştiinţată în scris, de îndată, cu
privire la luarea măsurii de deschidere a corespondenţei, iar corespondenţa
reţinută este clasată într-un dosar special, păstrat la administraţie.
Deschiderea şi reţinerea se face în baza dispoziţiei emise în scris şi motivat
de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate.
Directorul
penitenciarului trebuie să ia măsurile necesare pentru crearea cadrului necesar
ridicării corespondenţei din penitenciar de către furnizorul de servicii
poştale, de a asigura cutii poştale în penitenciar, şi predării de îndată a
acesteia destinatarului, sub semnătură.
4. Dreptul
la convorbiri telefonice ( art. 65 Legea 254/2013) si Dreptul la comunicări
online ( art. 66 Legea 254/2013)
În
conformitate cu art. 24.1 din Regulile europene 2006, „Deţinuţilor li se va
permite să comunice, cât de des posibil, prin corespondenţă, telefon sau alte
mijloace de comunicare cu familiile lor, terţe persoane şi reprezentanţii
organismelor exterioare, precum şi să primească vizite de la aceste persoane”.
Pentru
asigurarea exercitării acestui drept, este nevoie de instalarea în penitenciare
a unor telefoane publice cu cartelă, la care, sub supraveghere vizuală, în
limba maternă, condamnaţii pot efectua convorbiri telefonice a căror
confidenţialitate trebuie asigurată. Cheltuielile ocazionate de aceste
convorbiri se suportă de către cei care le fac.
Cu toate
neajunsurile folosirii fără restricţii a telefonului în incinta penitenciarelor,
schimbarea opticii cu privire la posibilitatea comunicării neresticiţionate
prin corespondenţă şi prin telefon reprezintă pentru majoritatea condamnaţilor
o posibilitate în plus de socializare, de participare la problemele de familie,
de rezolvare rapidă a necesităţilor proprii solicitate familiei, comunicarea
unor abuzuri, nedreptăţi ori probleme de rezolvat, la care să fie angrenat
avocatul propriu sau o persoană care să-i apere interesele.
Odată cu
intrarea în vigoare a Legii 254/2013 şi a Regulamentului de aplicare, a fost
acordat deţinuţilor şi dreptul de a comunica on line cu membrii familiei.
5. Dreptul
la plimbarea zilnică şi dreptul de a primi vizite şi de a fi informat cu
privire la situaţiile familiale deosebite ( art. 67 şi 68 din Legea 254/2013).
Dreptul la vizită intimă ( art. 69 Legea 254/2013)
Fiecărei
persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice
permit, plimbarea în aer liber timp de cel puţin 2 ore, în curţi special
amenajate în aer liber, dacă nu prestează munca sau nu desfăşoară activităţi de
instruire şcolară. Ceilalţi condamnaţi, care efectuează aceste
activităţi, au dreptul la plimbare cel puţin o oră pe zi. Dacă vremea este
nefavorabilă, atunci plimbarea se asigură într-un alt spaţiu corespunzător. Vizitele
se primesc în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală a
personalului administraţiei penitenciarului. Orice persoană care vizitează un condamnat
este supusă unui
control specific.
Dreptul la
plimbare este specific pentru persoanele condamnate, el nemaifiind întâlnit în
alte instituţii. Pentru a le oferi un echilibru atât fizic şi psihic
condamnaţilor închişi în celule mici, şi celor care nu participă la activităţi
lucrative, în fiecare penitenciar se crează zone de plimbare. În penitenciarele
de maximă securitate, curţile de plimbare sunt separate de un zid între ele şi
cu plasă de sârmă pe ele, să se respecte astfel condiţiile de siguranţă. Pentru
ceilalţi condamnaţi se organizează terenuri de sport şi zone de plimbare pentru
realizarea activităţilor de plimbare zilnice.
Vizitele se
desfăşoară cu o evidenţă strictă, ca urmare a diferenţerii acestui drept
conform Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2714/2008, astfel că fiecare
condamnat poate beneficia de contactul cu familia sau alte persoane, chiar dacă
conduita sa nu este deosebită. Cu toate acestea, între recompensele cele mai
importante ce se pot acorda condamnaţilor este şi suplimentarea dreptului la
vizită, care poate înlesni contactul mai des decât periodicitatea stabilită
prin ordin, aceasta depinzând de conduita şi receptivitatea la activităţile
socio-educative.
Pentru
condamnaţii periculoşi, organizarea vizitelor se realizează numai cu o barieră
totală între vizitatori şi condamnaţi pentru realizarea securităţii depline a
locului de deţinere şi a vizitatorilor, deşi se reduce semnificativ calitatea
socială a contactului cu exteriorul. Există posibilitatea, ca şi condamnaţii
periculoşi să beneficieze de vizita fără sisteme de separare, dar, în aceste
condiţii, trebuie realizate percheziţii totale înainte şi după vizită, supravegherea
vizuală să fie permanentă, iar personalul să fie pregătit pentru intervenţie în
orice moment.
Apărătorul
poate vizita oricând persoana condamnată pe care o reprezintă, iar discuţiile
dintre ei sunt confidenţiale. Prezenţa sa se poate realiza prin angajarea sa şi
emiterea unei delegaţii, precum şi prezentarea
legitimaţiei baroului din care faca parte. Convorbirile se poartă, de
regulă, în încăperi special amenajate, din cadrul sectorului vizite, sub
supraveghere vizuală a personalului, interceptarea discuţiilor fiind interzisă.
Directorul
locului de deţinere poate aproba vizite între persoane private de libertate,
indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la
vizite, în spaţii prevăzute cu dispozitive de separare. Despre efectuarea
vizitei se fac menţiuni în documentele de evidenţă ale fiecărei persoane
condamnate. Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei
corporale a condamnatului, atât înainte, cât şi după efectuarea vizitei, în
scopul prevenirii unor evenimente deosebite sau unor situaţii de risc.
Orice nerespectare a
regulamentului conduce la întreruperea vizitei, iar motivele sunt consemnate
într-un registru special.
Persoanele
privative de libertate pot beneficia trimestrial de vizită intimă cu durata de
două ore. Persoanele care s-au căsătorit, în primul an de căsătorie, pot să
realizeze vizite intime cu o frecvenţă lunară, la fel persoanele care s-au
căsătorit în penitenciar, cu aprobarea directorului penitenciarului.
6. Dreptul
de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale
Depunerea de
cereri şi plângeri la conducerea penitenciarului sau în afara acestei
instituţii reprezintă dreptul condamnatului de a solicita conservarea
drepturilor şi facilităţilor acordate de normele legale, de a protesta
împotriva unor conduite nelegale ce s-ar îndrepta împotriva sa, de a rezolva în
nume propriu unele deficienţe din mecanismul de aplicare a regimului ce i se
aplică sau de a solicita o facilitate la care ar avea acces dacă o comisie, un
funcţionar sau un cadru de conducere nu i-ar refuza-o, având în vedere că
acordarea acestei facilităţi este la latitudinea respectivei autorităţi.
În ceea ce
priveşte pe deţinuţii care încă nu au fost condamnaţi definitiv, cererile lor,
plângerile şi reclamaţiile vor fi înaintate prin avocatul desemnat sau din
oficiu, prin familie sau orice autoritate care poate să ducă la clrificarea
situaţiei juridice cu cea mai mare rapiditate.
7. Dreptul
de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri
Bunurile ce le
pot primi condamnaţii sunt de o mare diversitate, dar ele nu depăşesc condiţia
de bunuri de folosinţă personală. Aceste bunuri pot face ca în cadrul detenţiei
camerele de deţinere să aibă un aspect personalizat prin aceea că, provenind de
la familie, reprezintă gustul şi cultura persoanei deţinute.
Persoanele
condamnate aflate în penitenciare au dreptul la primirea de bunuri şi bani.
Numărul, greutatea bunurilor şi valoarea sumelor de bani se stabilesc prin
ordin al ministrului justiţiei. Sumele de bani se consemnează în fişa contabilă
nominală a fiecărui condamnat. Toate sumele de bani dobândite de către
condamnat fie din munca prestată, fie din sumele primite, se folosesc de către
acesta la exercitarea dreptului de petiţionare, de corespondenţă, a dreptului
la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, pentru
cumpărarea de bunuri, pentru sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri,
pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu,
la punerea în libertate.
Dacă la
punerea în libertate nu se dispune de aceste fonduri, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea transportului până la
domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de SNCFR.
Bunurile
interzise şi sumele de bani găsite asupra condamnaţilor, cu prilejul
percheziţiilor, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug
potrivit legii, iar sumele de bani se păstrează şi se folosesc pentru
cheltuielile din penitenciar ale persoanei condamnate.
Persoanele
private de libertate au dreptul de a cumpăra săptămânal, de la punctele
comerciale din incinta locurilor de deţinere, în limita a ½ din valoarea
salariului minim brut pe economie, alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare,
precum şi cele necesare exercitării drepturilor de petiţionare, la
corespondenţă şi la convorbiri telefonice.
Medicul poate
restricţiona cumpărarea unor alimente contraindicate în afecţiunile de care
suferă, sau a tutunului.
8. Dreptul
la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri ( art. 71 si 72 Legea 254/2013)
Dreptul la
asistenţă medicală se referă la obligaţia administraţiei penitenciare de a
asigura deţinuţilor îngrijiri medicale corespunzătoare, în infirmeria unităţii,
de către medicul penitenciarului (în cazul afecţiunilor uşoare) sau într-un
spital din sistemul penitenciar, ori din reţeau externă sistemului (în cazul
afecţiunilor grave). În acest sens, menţionăm dispoziţiile art. 71 din Legea
nr. 254/2013, care prevăd că dreptul la asistenţă medicală al persoanelor
aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat, că
asistenţa medicală în penitenciare se asigură ori de câte ori este necesar sau
la cerere, cu personal calficat, în mod gratuit, potricit legii, şi că
persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate benificiază
în mod gratuit de tratament medical şi medicamente.
Pentru
asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o reţea sanitară
proprie, care cuprinde: cabinete de medicin primară, cabinete de medicină
dentară, farmacii, puncte farmceutice, infirmerii, cabinete şi ambulatorii de
specialitate, penitenicare-spital şi mijloace de transport medical.
Medicul care
efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza procurorul ori de câte
ori constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente
inumane sau degradante, ori rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna
în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în
legătură cu acestea, sau cu orice altă agresiune declarată de persoana
condamnată.
Persoana
condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea şi de către un medic
legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar, desemnat de persoana
condamnată. Constatările medicului din afara sistemului se consemnează în fişa
medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la
fişa medicală, după ce condamnatul a luat la cunoştinţă de conţinutul său, sub
semnătură.
Deţinuţii care
suferă de handicapuri fizice grave şi cei care sunt foarte în vârstă trebuie sa
poată duce o viaţă cât se poate de normală şi să fie protejaţi împotriva unor
eventuale abuzuri sau expunerii la desconsiderare, să nu fie separaţi de restul
populaţiei carcerale mai ales dacă în colectivitate pot fi ajutaţi pentru
depăşirea problemelor legate de handicap. Modificările srtucturale necesare
deplasării acestora trebuie să fie întreprinse în localurile sau secţiile
penitenciarului unde aceştia sunt cazaţi, pentru a facilita deplasările şi
activităţile persoanelor aflate în scaun rulant şi a celorlalţi handicapaţi,
aşa cum aceasta se practică în exteriorul închisorii.
9. Asistenţă
medicală în cazuri speciale ( art. 73 Legea 254/2013)
Femeile
condamnate la pedepse privative de libertate, care sunt însărcinate,
beneficiază de asistenţă medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri ca
naşterea să aibă loc în afara penitenciarului. După acest moment, administraţia
penitenciarului va lua măsurile necesare, la solicitarea mamei, ca aceasta să
îşi poată îngriji copilul până la vârsta de 1 an.
La împlinirea
vârstei de 1 an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul
mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.
Dacă nu este
posibilă această încredinţare, atunci se poate recurge la încredinţarea unei
instituţii specializate, cu înştiinţarea autorităţilor competente pentru
protecţia copilului.
10. Dreptul
la asistenţă diplomatică
Acest drept
prevăzut de art. 74 din Legea nr. 254/2013. Persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate care au altă cetăţenie decât cea română au dreptul de a
se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai
cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe
diplomatice sau consulare, iar administraţia penitenciarului are obligaţia să
coopereze cu aceste instituţii pentru realizarea asistenţei diplomatice a
persoanelor condamnate. Persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate, cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanelor
condamnate care au altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este
reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administraţiei
penitenicarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă
şi pot fi vizitaţi de reprezentanţii acesteia.
11. Dreptul
la încheierea unei căsătorii ( art. 75 Legea 254/2013)
Un alt drept al persoanelor condamnate
aflate în penitenciar este şi cel la încheierea unei căsătorii, în condiţiile
legii, în aceste locuri de deţinere.
Pentru realizarea acestui drept,
condamnaţii pot cere administraţiei să asigure condiţiile necesare, să
realizeze analizele medicale necesare, să înainteze autorităţile locale cererea
de şi să fixeze cadrul în care se va oficia căsătoria.În certificatul de
căsătorie se înscrie localitatea unde se află penitenciarul, ca fiind locul
încheierii căsătoriei.
După oficierea căsătoriei, soţii pot
rămâne împreună într-o cameră din penitenciar timp de 48 de ore, cu aprobarea
directorului penitenciarului.
Dacă pedeapsa se execută în regim
semideschis sau deschis, condamnaţii pot primi o învoire de la directorul
penitenciarului, de până la 5 zile, care face posibilă încheierea căsătoriei în
localitatea de domiciliu sau în loc se află penitenciarul.
La încheierea căsătoriei pot participa:
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate,
directorul locului de deţinere, un reprezentant al Serviciului de educaţie şi
intervenţie psiho-socială, precum şi un număr de maximum 10 persoane, rude până
la gradul IV, sau alte cunoştinţe ale viitorilor soţi.
12. Dreptul
la odihnă şi repaus săptămânal ( art.77 Legea 254/2013)
Deoarece
dreptul la odihnă este strâns legat de condiţiile de cazare ale condamnaţilor,
vom arăta că aceştia sunt cazaţi în camere de deţinere, de regulă, în comun.
Camerele dispun de un număr de paturi în raport cu numărul de deţinuţi,
fiecăruia trebuind să i se asigure cel puţin 8 m.c. de aer şi o suprafaţă de 4 m.p.
Camerele au instalaţii de lumină. Căldură, aerisire, sanitare, iar paturile
sunt dotate cu cazarmamentul şi lenjeria necesară. Dreptul la odihnă este
completat cu repausul săptămânal şi cel din timpul sărbătorilor legale.
Se poate
remarca din cadrul dreptului la plimbare şi componenta de refacere a
echilibrului fizic şi psihic ce echivalează cu dreptul la odihnă. Plimbarea nu
este o problemă de destindere, ci şi una de sănătate , deţinuţii trebuind să
fie stimulaţi să se mişte în aer liber, timp în care şi camerele de deţinere
pot fi bine aerisite. Regulile europene recunosc nevoile speciale ale
tinerilor, care simt nevoia de mişcare, de dorinţă de dezvoltare fizică, de
exprimarea nevoii de exerciţiu fizică, de exprimarea nevoii de exerciţiu fizic
pentru descărcarea fizică şi a tensiunilor nervoase, nevoia de epuizare a
energiei mintale şi fizice prin exerciţii.
13. Dreptul
de a vota ( art.76 Legea 254/2013)
Deţinuţii cărora nu li s-au aplicat, prin sentinţa de
condamnare dispoziţiile art. 66 alin (1) lit. d) NCP işi pot exercita dreptul
la vot. În acest scop, administraţia penitenciarului va asigura toate
condiţiile necesare exercitării acestui drept, iar Şeful serviciului public
comunitar de evidenţă a persoanelor va acorda scutiri de la plata cheltuielilor
de producere şi de eliberare a actelor de identitate dacă persoanele condamnate
nu dispun de mijloace financiare.
14. Dreptul
la muncă ( art.78 Legea 254/2013)
În raport de tipul regimului de
executare a pedepsei şi ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile deţinuţilor,
acestora li se poate cere să presteze diferite munci pe perioada
detenţiei. În exercitarea dreptului la
muncă se vor acea în vedere şi următoarele aspecte vârsta şi starea de sănătate
a deţinutului, măsurile de siguranţă, precum şi de programele
destinatesprijinirii formării profesionale a deţinuţilor.
15. Dreptul
la învăţământ ( art.79 Legea 254/2013)
Deţinuţii pot fi incluşi, în funcţie de
posibilităţile penitenciarului, în condiţiile protocolului de colaborare
încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale la cursuri de instruire şcolară sau
la studii universitare ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate,
de starea de sănătate, de tipul regimului de executare a pedepsei şi de
măsurile de siguranţă aplicate.
16. Dreptul
la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare ( art.80 Legea 254/2013)
În
conformitate cu disp. Art 48-50 din prezenta Lege, persoanelor condamnate li se
asigură dreptul la hrană, ţinută, cazarmament.
Capitolul III: Obligaţiile condamnaţilor
De la primul
contact pe care condamnatul îl are cu penitenciarul, i se aduc la cunoştinţă
drepturile şi obligaţiile pe care le are în timpul executării pedepsei cu
închisoarea.
Persoanele
condamnate la închisoare sau detenţie pe viaţă au următoarele obligaţii:
-
să
respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada căt au
permisiunea de a ieşi din penitenciar, sai în cazul desfăşurării de activităţi,
fără supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
-
să
se supună percheziţiei corporale cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi
pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este
necesar;
-
să
întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de penitenciar şi bunurile
din dotarea unităţilor unde prestează munca. Se impune aici precizarea că
persoana condamnată răspunde civil, material, disciplinar, penal, după caz,
pentru faptele săvârşite în timpul executării pedepsei privative de libertate.
-
să
se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare
-
să
respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi
în alte spaţii comune, precum şi indicaţiile medicului
-
să
respecte programul zilnic
-
să
respecte repartizarea pe camerele de deţinere
-
să
manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de persoanele cu care intră în contact
-
să
aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită
-
să
îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă
-
sa
declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire
profesională
Aceste obligaţii sunt valabile şi pentru
minorii care sunt sancţionaţi cu măsuri educative de internare într-un centru
de reeducare (institute medical-educative).
Sunt considerate încălcări ale
disciplinei, abateri disciplinare următoarele:
-
încălcarea
obligaţiilor de internare şi rămânere în penitenciar (evadarea);
-
prezenţa
în zone interzise şi la ore nepermise în anumite zone din penitenciar şi
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
-
tulburarea
în orice mod a programului de muncă, a programelor social-educative care se
derulează în penitenciar;
-
procurarea
şi deţinerea de bani, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege;
-
comunicarea
cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă în alte condiţii decât
cele prevăzute de lege;
-
utilizarea
în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarelor;
-
nerespectarea
oricărei obligaţii care revine persoanelor condamnate le executarea unei
pedepse privative de libertate.
Persoanele caondamante la pedepse
privative de libertate răspund civil, material, disciplinar sau penal, după
caz, pentru faptele săvârşite în timpul executării pedepselor privative de
libertate, potrivit legii.
1. Sancţiuni
disciplinare şi procedura disciplinară
Pentru
încălcarea regulilor de disciplină se poate lua împotriva condamnatului una din
următoarele măsuri disciplinare:
a)
avertisment;
b)
suspendarea
dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive pe o
perioadă de cel mult o lună;
c)
suspendarea
dreptului de a presta o muncă cel mult o lună;
d)
suspendarea
dreptului de a primi şi cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru
igiena individuală sau exercitarea dreptului la apărare, petiţionare,
corespondenţă şi asistenţă medicală pentru cel mult două luni;
e)
suspendarea
dreptului de a primi vizite cel mult trei luni;
f)
izolarea
pentru maxim zece zile.
La minori
sancţiunile prevăzute de la litera b), e) se reduc la jumătate.
Sancţiunile de
la litera d), e), f) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în
îngrijire copii în vârstă de până la un an.
De asemenea
izolarea nu se aplică minorilor.
Sancţiunea
disciplinară privind izolarea de zece zile se aprobă doar cu avizul medicului,
care are obligaţia de a vizita zilnic şi ori de câte ori este nevoie persoanele
condamnate cărora li se va aplica această sancţiune.
Aplicarea
sancţiunilor disciplinare nu pot îngrădi dreptul la apărare, dreptul de
petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul
la hrană, la lumină şi dreptul la plimbare zilnică.
Banii sau alte
valori procurate ori deţinute în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se
confiscă şi se valorifică conform legii.
Sancţiunile cu
caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise.
Răspunderea
disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanei condamnate.
Dacă abaterea
disciplinară îmbracă forma unei infracţiuni, personalul penitenciarului va
sesiza obligatoriu organele de cercetare penală şi provizoriu va aplica o
sancţiune disciplinară.
Abaterile
disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciarului şi
se consemnează într-un raport de incidente cere se depune în 24 de ore de şeful
secţiei unde este încarcerată persoana respectivă.
Şeful secţiei
va sesiza comisia de disciplină iar directorul penitenciarului va desemna în 24
de ore o persoană care va efectua cercetarea prealabilă şi care trebuie să
prezinte un raport în 5 zile. După ascultarea persoanei indisciplinate şi a
oricărei persoane ce are cunoştinţă de faptă, va proceda la individualizarea
sancţiunii disciplinare.
Evidenţa
sancţiunilor disciplinare se ţine într-un registru special, hotărârea se
evidenţiază şi în dosarul individual al condamnatului.
Împotriva
hotărârii comisiei de disciplină se poate face plângere la judecătorul delegat
cu executarea pedepselor privative de libertate în termen de trei zile de la
primirea ei.
Împotriva
acestei încheieri se poate introduce contestaţia la judecătoria în a cărei
circumscripţie se află penitenciarul în termen de 3 zile de la comunicarea
încheierii. Hotărârea este definitivă şi plângerea împotriva hotărârii comisiei
şi contestaţia împotriva încheierii nu sunt suspensive de executare a
sancţiunii.
2. Recompense
acordate deţinuţilor
Condamnaţii
care dau dovezi temeinice de îndreptare, sunt disciplinaţi, muncesc
conştiincios, îndeplinesc sau depăşesc în mod obişnuit normele de producţie,
cei care au rezultate pozitive în munca terapeutică, de consiliere, psihologie
şi asistenţă socială în pregătirea şcolară şi profesională li se pot acorda de
către directorul penitenciarului următoarele recompense:
a)
încredinţarea
unei responsabilităţi în cadrul activităţilor educative, terapeutice,
culturale, etc;
b)
ridicarea
unei măsuri disciplinare luate anterior;
c)
suplimentarea
dreptului la pachete, vizite, convorbiri online şi corespondenţe;
d)
acordarea
de premii constând în materiale pentru activităţile ocupaţionale;
e)
permisiunea
de ieşire din penitenciar pe durata de o zi dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f)
permisiunea
de ieşire din penitenciar pe o durată de 5 zile dar să nu depăşească 25 zile pe
an;
g)
permisiunea
de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile dar nu mai mult de 30 zile pe an.
Aşadar, recompensele constituie un
stimulent pentru reeducarea omului în general şi a condamnatului în special,
iar pentru a le obţine trebuie să facă fapte de bună comportare şi fapte de
merit.
Sunt asimilate unor fapte de bună
comportare disciplina în toate zilele, respectarea unor programe de lucru,
respectarea dispoziţiilor conducerii, respectarea regulilor de bună conduită şi
participarea la programele de calificare cultural-educative, etc.
Faptele de bună comportare au influenţă
asupra comportamentului celorlalţi condamnaţi. Prin fapte de merit sau de curaj
trebuie să înţelegem acele fapte prin care condamnaţii au salvat sau au pus
viaţa în pericol pentru a salva bunuri şi viaţa altora, au elaborat bunuri
ştiinţifice, au avut contribuţii la reeducarea celorlalţi sau au prevenit
acţiunile ostile cum ar fi evadările.
3.
Procedura acordării recompenselor
Acordarea recompenselor se face de
comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate la propunerea şefului secţiei unde este deţinută persoana
condamnată (înc redinţarea de responsabilităţi, ridicarea sancţiunii aplicate,
suplimentarea pachetelor şi vizitelor, premii, ieşirea din penitenciar de la 5
la 15 zile). Acordarea celorlalte recompense se face de directorul general al
ANP la propunerea comisiei de mai sus.
4.
Permisiunea ieşirii din penitenciar
Această
recompensă poate fi acordată în următoarele situaţii:
a)
în
situaţia prezentării persoanei condamnate la un concurs în vederea ocupării
unui loc de muncă după punerea sa în libertate;
b)
pentru
menţinerea relaţiilor de familie a persoanei condamnate;
c)
susţinerea
unui examen de către persoana condamnată;
d)
pregătirea
reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e)
participarea
persoanei condamnate la înhumarea soţiei, a soţului, a unui copil, frate, soră.
Permisiunea de ieşire pe durata unei zile
se poate acorda persoanei condamnate care execută pedeapsa privativă de
libertate în regim închis. Persoanelor care execută pedeapsa privativă de
libertate în regim semi-deschis li se pot acorda pentru aceleaşi situaţii permisiunea
de ieşire din penitenciar pentru cel mult 5 zile.
Având în vedere situaţia execepţională
care apare în cazul decesului unei rude apropiate, legea prevede că este
posibil a se acorda 5 zile permisiunea, dacă se îndeplinesc condiţiile de mai
sus.
La ieşirea din penitenciar pe o durată mai
mult de 24 ore, condamnatului i se aduce la cunoştinţă data şi ora înapoierii.
Regulile pe care trebuie să le respecte şi
consecinţele nerespectării acestora i se aduc la cunoştinţă, cheltuielile
ocazionate de ieşirea din penitenciar sunt suportate de deţinut.
Capitolul IV: Concluzii
O definire concretă a drepturilor şi
obligaţiilor condamnaţilor îi ajută pe cei care aplică, Legea ce defineşte
aceste drepturi, să nu depăşească limitele sau să îngrădească cumva drepturilor celor ce execută o pedeapsă
privativă de libertate.
Bibliografie:
1. Ioan
Chiş, Drept execuţional penal,
Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009
2. Gabriel-Silviu
Barbu, Alexandru Şerban, Drept
execuţional penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008
3. Ioan
Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, Drept
execuţional penal, Editura A.N.I., Bucureşti 2008
4. Ioan
Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, Fundamente de
drept execuţional penal, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004
5. Constantin
Enăchescu, Tratat de igienă mintală,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
6. Ioan
Marcel Rusu, Drept execuţional penal,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
7. Ana
Bălan, Emilian Stănişor, Marinela Mincă, Penologie, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 2003
8. Anghel
Nicolae, Dreptul executării sancţiunilor penale, Editura Universităţii Titu
Maiorescu, Bucureşti, 2002
9. Legea
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
10. Regulamentul
de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a mãsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
